Simpozion în memoria Părintelui Justin Pârvu
- 10/02/2026
SIMPOZION ÎN MEMORIA PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU
Duminică, 8 februarie 2026, a avut loc la mănăstirea Paltin Petru Vodă Simpozionul Național dedicat memoriei Duhovnicului nemțean, Arhim. Justin Pârvu, starețul mănăstirii Petru-Vodă și duhovnic al maicilor de la mănăstirea Paltin. La 107 ani de la nașterea sa, Părintele Justin a fost comemorat la mănăstirea Paltin de sute de pelerini, care au venit din toate părțile țării să cinstească memoria îndrăgitului duhovnic.
Pătrunși de harul ce izvora din rugăciunea și ocrotirea plină de iubire a Părintelui Justin, pelerinii au participat cu evlavie, încă de sâmbătă seara, la slujba vecerniei oficiată de către Preasfințitul Părinte SEBASTIAN, Episcopul Slatinei și Romanaților, care, împreună cu maicile din corul mănăstirii Paltin, au psalmodiat duios și liniștit rugăciunile umilicioase ale slujbei Duminicii Fiului Risipitor.
Evenimentul a continuat, duminică, începând cu ora 8.00, cu săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii, oficiată de către Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de corul psaltic Byzantion, dirijat de către Protopsaltul Adrian Sîrbu, și el ucenic al Părintelui Justin Pârvu.
După agapa frățească, s-a desfășurat sesiunea Simpozionului, ce a avut următoare tematică, „Părintele Justin Pârvu, îndrumător al familiei creștine: Rolul sfințitor al mamelor creștine în zidirea neamului și a societății românești”. Au luat cuvântul, spre încântarea auditoriului:
- Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, care a evidențiat lucrarea sfințitoare a Părintelui Arhim. Justin Pârvu, accentuând importanța relației sfințite dintre ucenic și Duhovnic, care, asemenea tatălui milostiv din parabola Fiului risipitor, jinduie cu dor la propășirea duhovnicească a fiilor săi.
- Părintele Arhim. Hariton Negrea și pr. Arhim. Justin Dănilă, starețul mănăstirii Văcăreștii Noi, au relatat câteva minuni impresionante din viața celui ce le-a fost duhovnic și povățuitor în Hristos.
- Scriitorul, filosoful și senatorul Sorin Lavric a punctat importanța mărturisirii credinței într-o societate din ce în ce mai tenebroasă, în care Părintele Justin și sfinții închisorilor comuniste ne stau model și pildă de viețuire.
- Părintele Prof. Dr. Mircea Bejenar, împreună cu soția sa, prezbitera Aura Bejenar, au pus în valoare sfaturile salvatoare ale Părintelui Justin pentru familia creștină, asaltată de multe provocări și ispite.
- Teologul și scriitorul Danion Vasile a captivat atenția celor prezenți, elogiind darurile duhovnicești ale Părintelui Justin, prin relatări personale impresionante ce atestă măsura înalt duhovnicească a Părintelui.
- Doamna Dr. Larisa Ionescu, medic primar, a oferit o prezentare fascinantă a legăturii personale dintre domnia sa, ca medic ucenic și Duhovnicul Justin Pârvu.
La finalul Simpozionului, maica stareță, stravrofora Justina Bujor, a mulțumit tuturor participanților și cu precădere Preasfințitului Părinte Sebastian, pentru dragostea și osteneala de a veni să elogieze memoria bunului nostru Părinte Justin Pârvu, care se ruga și se roagă neîncetat pentru nevoile și ajutorul tuturor celor ce apelează la mijlocirea sa înaintea Tronului ceresc.
Evenimentul s-a încheiat cu săvârșirea unui trisaghion la mormântul Părintelui Justin, de la mănăstirea de călugări Petru Vodă, unde cu toții am simțit binecuvântarea caldă a Părintelui Justin, care, de dincolo de mormânt, nu încetează să se roage pentru românii de pretutindeni.
Veșnică să îi fie pomenirea și să avem parte de rugăciunile sale cele sfințite!
Sursă foto și text: atitudini.com

