Slujba Deniei la Paraclisul Episcopal “Sfânta Treime” din Slatina
Marţi 30 martie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a săvârşit slujba Deniei la Paraclisul Episcopal “Sfânta Treime” din Municipiul Slatina.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică ce relatează ungerea cu mir a Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă cu numai câteva zile înainte de patima Sa: “Să facem tot ce putem ca Dumnezeu să ne ierte păcatele, căci nu ni le va ierta prin simpla prezenţă în noaptea de Paşti la biserică, aşa cum cred unii că Îl pot amăgi pe Dumnezeu venind un sfert de oră când se primeşte lumina şi apoi plecând acasă. Este nevoie şi de lacrimi, aşa cum a plâns femeia păcătoasă în seara aceasta; este nevoie şi de ştergerea păcatelor noastre, aşa cum ea a şters picioarele lui Iisus cu părul capului ei; este nevoie şi de “mir”, adică de mirul faptelor noastre bune, şi în felul acesta Hristos ne va ierta şi pe noi. Nu este suficientă simpla prezenţă la biserică, ci este nevoie şi de celelalte lucruri pe care suntem chemaţi să le săvârşim: să postim, să ne rugăm, să ne spovedim şi să ne împărtăşim, pentru ca, venind în noaptea de Paşti, să simţim cu adevărat că Hristos a înviat şi pentru noi”.