Duminică, 16 aprilie, Preasfințitul Episcop Sebastian a săvârșit slujba Învierii Domnului la Catedrala episcopală.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat sensul morții și al Învierii Mântuitorului Hristos: „Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu până și la moarte fizică, căci, văzându-L OM întrupat, și-au zis că de data asta nu le mai poate scăpa!… Înviind din morți, Hristos a continuat să fie prigonit – de iudei, de romani, de păgâni și barbari – până când, plictisiți de-atâta creștinism, au început să-L „răstignească” perpetuu până și cei ce-și ziceau creștini. E cazul tuturor celor nedemni de acest nume peste veacuri, dar și al moderniștilor de tip francez, precum și al postdemocraților de astăzi.

Toți L-au condamnat la moarte pe Hristos „iară și iară”, de vreme ce Acesta a refuzat să piară, înviind și reînviind de fiecare dată, ba încă S-a mai și încăpățânat să-Și clădească lumea pe principii nenegociate cu ei, încurcându-le planurile și dându-le peste cap aranjamentele și ambițiile de tot felul.

Emblematică, în acest sens, este obsesia lui Nietzsche pentru moartea lui Dumnezeu; graba cu care s-a apucat acesta să-I proclame moartea, mai înainte de a se asigura că a scăpat pentru totdeauna de El.

De aceea, la o zi sfântă ca aceasta, când Hristos Domnul a biruit moartea, dăruindu-ne tuturor viață, să încetăm a-L mai „vâna” și a-L mai „condamna la moarte”! Să alegem viața! Să îmbrățișăm viața Lui, așa cum ne-a tocmit-o El încă dintru început! Să încetăm a mai lupta cu El, ori a-L mai răstigni, de vreme ce… oricum nu va muri! Să ne bucurăm că lumea aceasta nu a venit „din haos”, că nu ființează haotic și nu se sfârșește „în haos”, ci are un Stăpân care ne poate risipi coșmarul singurătății în univers, ba încă un Stăpân bun, îndelung răbdător și filantrop, Căruia Îi pare rău de necredința, reticența ori încrâncenarea noastră față de El și legile Sale”.