Sâmbătă 8 octombrie, o delegaţie condusă de Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a sosit la Mănăstirea Clocociov, aducând spre închinare o raclă cu părticele din Sfintele Moaşte ale Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Iosif de la Partoş – Ocrotitorul Banatului, Sf. 14000 de prunci ucişi din porunca lui Irod, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sf. M. Mc. Teodor Tiron, Sf. M. Mc. Panteleimon, Sf. Mc. Trifon, Sf. Mc. de la Niculiţel – Zotic, Atal, Camasie şi Filip −, Cuv. Dimitrie cel Nou din Basarabi, Sf. Antipa Athonitul, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Cuv. Ieronim, Sf. Cuv. Părinte Zăvorât din Lavra Peşterilor – Kiev, Cuv. Evdochim Athonitul, Cuv. Sofronie Aghiopavlitul, Cuv. Nifon Prodromitul, Sf. cuvioşi de la Neamţ, Cuv. Paisie de la Sihăstria Putnei, Sf. Sfinţiţi Mucenici Epictet şi Astion de la Halmyris.

Începând cu orele 17ºº, racla cu Sfintele Moaşte a fost aşezată spre închinare în pridvorul mănăstirii, săvârşindu-se slujba Privegherii de către Preasfinţitul Sebastian şi Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, la care a participat un număr semnificativ de credincioşi.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul a mulţumit Preasfinţitului Sebastian pentru invitaţia făcută şi a subliniat faptul că „prin rugăciune necontenită către Dumnezeu şi prin mijlocirea sfinţilor noi dobândim nădejde de mântuire. Grijile lumeşti, care îl preocupă pe om mai mult şi îl face să îşi îndrepte mintea şi inima către Dumnezeu, nu trebuie să ne depărteze de Biserică, ci să ne facă mai tari, pentru că El este Cel care ne poartă de grijă”.

Totodată, Preasfinţitul Sebastian a mulţumit Preasfinţitului Paisie pentru că a dat curs invitaţiei de a aduce Sfintele Moaşte în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, subliniind faptul că acestea arvunesc dobândirea nestricăciunii: „Moaştele Sfinţilor sunt dovada că oameni ca noi, slabi, neputincioşi, tâlhari, desfrânaţi sau criminali, prin pocăinţă au ajuns sfinţi. Aceştia, realizând căderea în care se aflau, au putut să se ridice, au plâns şi s-au rugat atât de mult, încât şi-au sfinţit viaţa. Iar Dumnezeu, ca dovadă a sfinţeniei lor, le-a păstrat şi trupul acesta material, nestricăcios şi plin de bună mireasmă. De aceea, noi cei ce îi cinstim pe sfinţi, să le urmăm lor, luându-i ca modele şi încurajare”.