Slujire arhierească la Catedrala din Caracal
- 26/12/2024
Joi, 26 decembrie, zi în care Biserica noastră sărbătorește Soborul Maicii Preacurate, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a slujit Sfânta Liturghie la catedrala din Caracal, care o are ocrotitoare pe Maica Domnului.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat faptul că, deși Scriptura Noului Testament a consemnat surprinzător de puține cuvinte ale Maicii Domnului – doar șase la număr –, acestea au fost suficiente pentru ca ea să rămână în conștiința noastră ca o Maică:
- Prevăzătoare – „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat”? (Lc. 1, 34).
- Ascultătoare – „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38).
- Învățătoare – „Mărește suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui, Și mila Lui în neam și în neam, spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu brațul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i-a scos afară deșerți. Ales-a pe Israel, sluga sa, ca să pomenească mila, precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui, până în veac” (Lc. 1, 46-55).
- Protectoare – „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Iată, tatăl Tău și eu Te-am căutat îngrijorați” (Lc. 2, 48).
- Mijlocitoare – „Nu mai au vin” (In 2, 3).
- Sfătuitoare sau Poruncitoare – „Să faceți tot ceea ce vă va spune!” (In 2, 5).
Pare de necrezut, dar acestea sunt singurele cuvinte ale Maicii Preacurate consemnate în Sfânta Scriptură! Deși o prezență atât de discretă, Maica Domnului este pentru noi: Preasfânta, pentru că e mai sfântă decât toți sfinții; Preacurata, pentru că este „mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”; Preanevinovata, pentru că nu a cunoscut păcatul, și Pururea Fecioara Maria, pentru că a născut întru feciorie pe Hristos Domnul.
