SPRIJIN PENTRU CEI AFECTAŢI DE INUNDAŢII
- 22/10/2024
SPRIJIN PENTRU CEI AFECTAŢI DE INUNDAŢII
În perioada 18 septembrie – 08 octombrie 2024, Centrul de zi al Episcopiei Slatinei și Romanaților și Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români, Filiala Olt, au organizat, în toate parohiile eparhiei, campania umanitară „Sprijin pentru cei afectați de inundații”, pentru a veni în sprijinul sinistraților din Galați și Vaslui.
Persoanele care au dorit să se implice în această acțiune au făcut donații doar în bani la fiecare biserică din județ, sau la Centrul Social al Episcopiei Slatinei și Romanaților.
Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială George Poboran s-au alăturat campaniei noastre, contribuind cu suma de 7.817 lei.
Rezultatul acestei campanii a fost unul deosebit. S-au colectat 182.716 lei, care au fost virați în contul a două eparhii care se află în zonele cele mai afectate de inundații: Arhiepiscopia Dunării de Jos (pentru ajutorarea sinistraților din Galați) și Episcopia Hușilor (pentru ajutorarea sinistraților din Vaslui).
Mulțumiri și binecuvântări tuturor celor care au dăruit din puținul lor pentru a aduce un strop de mângâiere celor afectați de revărsarea apelor.
Pr. Constantin Aldea,
consilier social-filantropic