Târnosirea bisericii din Braniştea
Duminică 30 octombrie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a săvârşit slujba de târnosire a bisericii din satul Braniştea, comuna Sârbii-Măgura.
Tâlcuind evanghelia zilei, Preasfinţia Sa a menţionat că în această pericopă se zugrăveşte „o mare dramă! Ea ne spune cum se poate ajunge din fericirea pământească, atât cât este ea pentru fiecare, în iad. Şi tragedia este cu atât mai mare cu cât starea de dincolo va fi definitivă şi veşnică. Până la Judecata Universală, rugăciunile Bisericii pentru cei morţi încă mai pot ajuta celor care au luptat câtuşi de puţin pentru mântuire, dar nu mai pot schimba substanţial starea celor care s-au dus cu totul nepregătiţi. Starea acestora din urmă, chiar dacă ne doare şi nu ne place să o auzim, este definitivă. Oricât am voi să nu existe iad, sau, oricât ar fi de neplăcut să vorbim despre el şi oricât am fi tentaţi să mizăm pe o bunătate fără dreptate a lui Dumnezeu, totuşi există iad. Iadul nu este creat de Dumnezeu, nici nu există pentru că aşa vrea Dumnezeu şi nici din vina Lui, ci iadul există din vina noastră şi pentru că noi în mod deliberat îl alegem, atunci când refuzăm să lucrăm binele şi săvârşim în chip voluntar răul. Noi înşine ni-l pregătim, prin faptul că nu înţelegem să ducem viaţă bineplăcută Lui”.
După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Sebastian a felicitat pe toţi cei care s-au implicat şi au ajutat la restaurarea şi repictarea acestei biserici, acordând Distincţia de Vrednicie: D-lui Deputat Nicolae Stan, D-lui Primar Lucian Tănase, D-lui Ion Şerban, D-lui Andrei Mitran şi D-lui Ilie Chiriţă − pictorul acestei biserici, iar PC Pr. Paroh Ionuţ-Alin Vasilescu a fost ridicat la rangul de Sachelar.