TU DE CE ÎL CAUȚI PE DUMNEZEU?
TU DE CE ÎL CAUȚI PE DUMNEZEU?
DUMINICA A VIII-A DUPĂ RUSALII
(Înmulțirea pâinilor – Mt. 14, 14-22)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Uite că se poate, ar putea zice unii, ascultând evanghelia de astăzi. Dumnezeu ne-ar putea da de mâncare, adică, și pe degeaba!…
Pentru o clipă, așa au crezut și cei aflați de față la minunea înmulțirii pâinilor: astăzi, altă dată (Mt. 15, 32-38 ) și poate, cine știe, de câte alte ori?… Prinseseră gustul pâinii dobândite fără „sudoarea frunții” (Fac. 3, 19) și, pentru aceasta – iar nu pentru că ar fi văzut în Domnul pe Hristos Mesia – nu-L mai slăbeau nicicum. Părea liderul ideal!… Dar văzând Iisus „că au să vină să-L ia cu sila ca să-L facă rege” (In. 6, 15), le-a zis: „Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat” (In. 6, 26). Ba încă, pentru a le arăta limpede cu Cine aveau de-a face și că trebuie respectată, totuși, o anumită ierarhie a valorilor, din ziua aceea le-a vorbit mai mult despre „pâinea cea cerească” (In 6, 35 ș.u.), decât despre pâinea „cea de toate zilele”; despre Împărăția Cerurilor (In. 18, 36), în locul mult așteptatei, de ei, împărății pământești.

Dragii mei,
Mi-e teamă că și pe noi ne paște acest pericol, de a-L „căuta” pe Dumnezeu nu pentru ceea ce a făcut El pentru noi, ci pentru ceea ce ne dorim noi, de regulă, de la Dânsul. De câte ori nu ne urmărim și noi doar interesele pământești? Până și rugăciunile noastre constituie, adeseori, doar o lungă înșiruire de cereri: pentru sănătate, pentru serviciu, pentru bunuri materiale, pentru plăceri, pentru funcții, pentru ambiții deșarte, pentru lucruri mărunte… Câți dintre noi Îl iubim cu adevărat, și câți nu Îl „căutăm” pe Dumnezeu doar pentru că „am mâncat din pâini (de tot felul) și ne-am săturat”, în loc a ne dori „mai întâi Împărăția Lui” (Mt. 6, 33)?
Ați înțeles? Dumnezeu este pretutindeni și veșnic, așa că nu trebuie „consumat” numai aici, pe pământ. Este Stăpânul „tuturor celor văzute și nevăzute”, dar la Dânsul prioritar este totuși Cerul, adică Lumea de Dincolo. Este bun și bogat în daruri, dar nu se poate să profităm de El fiecare cum vrea.
Domnul Și-a dat viața pentru noi. Nu considerați că Îi datorăm și noi, la rându-ne, viața noastră, potrivit ecteniei care zice „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos, Dumnezeu, să o dăm”? Nu credeți că ar trebui să învățăm a-I cere mai puțin și a-I oferi mai mult? A-L iubi, în loc de a tot „profita” de El? Adică, să-L căutăm din pură dragoste și recunoștință, nu pentru ceea ce am putea „câștiga” de la Dânsul!…
Tu, oare, de ce Îl cauți pe Dumnezeu?…
„La o margine de codru, pe-o colină însorită
Lângă potecuța-ngustă, sta o cruce părăsită.
Răstignit în patru cuie, prăfuit de ani și vreme
Sta… Hristos, uitat și singur; peste El timpul se cerne…
Doar un biet copil ce, zilnic, paște-o turmă de mioare
Se oprește să se-nchine și se-ntreabă cu mirare:
— Cât mai poți să rabzi, Iisuse, crucea și singurătatea?
Nu Ți-e frică de-ntuneric, când se-așterne-n codru noaptea?
Ți-am adus puțină pâine. E mai veche, dar e bună.
Sunt prea mic… Nu pot ajunge să-Ți dau jos acea cunună
Și să-ți scot din frunte spinii care pielea Ți-au străpuns…
Cum să fac, că-s mic, Iisuse, și n-ajung așa de sus?
–Tu… ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s,
C-ai întins un colț de pâine și-ai dat apă lui Iisus.
Și-ți voi da, când va fi vremea, apă vie și merinde,
Viața veșnică și Raiul, pentru dragostea-ți fierbinte!
Și i-a pus Hristos pe creștet mâna Sa cu răni de cui
Și-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui,
Binecuvântând orfanul. Și gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce… pentru cei ce vor mai trece…” [1]
[1] Fragment din poezia „La o margine de codru”, de Eliana Popa.

†SEBASTIAN,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

